Dana Restea

Bună, mă numesc Dana. Acum șase luni, navigând pe facebook, am descoperit întâmplător acest grup. Am cerut să fiu acceptată și, din momentul în care am devenit membru, a început, pentru mine, transformarea…

Zi dupa zi, săptămână după săptămână, lună după lună, kilogramele au început să dispară.

Am plecat de la 87.5 kg și am ajuns azi la 69.1 kg. S-au topit, practic, 18.4 kg.

Am respectat orele, dar am avut și abateri destule… Am mâncat de toate, dar cu bun simț, astfel încât să nu mă ridic de la masa cu burta cât un balon. Nu mai beau absolut deloc sucuri acidulate și am renunțat la zahărul din cafea. În rest, nu am schimbat nimic în obiceiurile mele alimentare, mâncând fără teamă, fără frustrare, disciplinat, organizat.

Pentru cele ce mai au îndoieli, le sfătuiesc să încerce, căci nu au nimic de pierdut. Să-și asculte corpul, pentru că el le va spune ce și cât să mănânce.

Eu voi continua Fixul, pentru că așa mă simt cel mai bine. M-am redescoperit, am început să iubesc din nou, să mă privesc în oglindă. Sunt fericită.

Mulțumesc, Mirela Retegan, pentru că ai înființat acest grup minunat, unde am găsit susținere, oameni deosebiți cu care ți-e mai mare dragul să interacționezi, unde mi-am făcut prietene noi, fie ele și virtuale.

Doresc grupului Fix la fix să crească cât mai mare, să fim cât mai multe persoane care mănâncă sănătos, la fix.

8 Comments
  1. Super rezultat Dana👏☺…
    Asa zic si eu …incet si sigur cu de toate …ca e pe termen lung.
    Succes in menținere si sanatate😚

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

 

Suntem aici, pentru tine!
Alătură-te comunității Fix la Fix, pe pagina de Facebook. Aici vei găsi inspirația și motivația de care ai nevoie, exemple în care imposibilul care a devenit posibil, prieteni care se susțin reciproc și necondiționat!

Dacă ai întrebări sau nelămuriri, adresează-le specialiștilor noștri! Scrie-ne pe adresa de mail fix@fixlafix.com

Intră în comunitatea noastră și vei primi toate noutățile la Fix!