Despre micul dejun, ca ritual la oră fixă

Am să încep micul dejun de astăzi cu o constatare – masa de dimineața devreme, aceea pe care, din obișnuințele vechi, nu am avut-o sau am pierdut-o de multă vreme, a devenit noul ceas deșteptător al metabolismului meu obosit de ani întregi de ‘sărituri peste și printre mese’. Faptul că mă trezesc și mănânc ceva, la un ceas și ceva după răsărit, îmi amintește cumva de ritualul frumos al pornirii sobei de gătit din bucătăria bunicilor. Dimineața devreme, bunicul o curăța, o mătura, ducea cu grijă cenușa ‘la drum’, mătura și lustruia soba, o umplea grijuliu cu lemnișoare numai bune de ars, un pic de cărbune, nu mult, să nu se înnăbușe focul cel nou, un pic de hârtie de ziar și un strop de gazolină, să se aprindă ușor. Formula asta, din toate câte puțin, pornea un foc vioi, vesel, care duduia ușurel sub plită și ținea bucătăria bunicii vie și gata de treabă, ziua întreagă. Orele ‘pusului pe foc’ erau neverosimil de bine sincronizate cu orele de masă, pe care le precedeau, așezat. Uneori, în amiaza târzie, așa, pe la 3-4, ocupați sau obosiți de treabă, bunicii mai uitau uneori să pună pe foc, și-atunci soba se stingea, tăcând, tristă, răcită…O porneau din nou, cu greutate, și asta le deranja întotdeauna ritmul firesc al zilei. Casa mirosea a fum, serile în bucătărie erau prea calde, ori prea reci, Buna întârzia un pic cu cina… De pe la 7 încolo, după ce se închideau animalele, nu prea se mai punea pe foc, poate doar un lemn mai gros, să ardă mocnit, până se stingea. Noaptea, în camera de lângă bucătarie, soba stinsă stătea călduță și numai bună de-un somn liniștit, până către dimineață când, frecându-și palmele usor înfrigurate, bunicul o grijea din nou și pornea focul unei zile noi. Eu cred că mesele la ore fixe se înscriu în același simbolism aproape sacru – sobița din noi, dătătoare de viață și energie, trebuie pornită și grijită la fel, căci e sursa noastră de căldură, energie și viață.

De aceea, cred în puterea micului dejun de a porni ziua cum se cuvine – indiferent cât de mult sau puțin timp am la dispoziție, micul dejun este la ora 7 fix în toate zilele săptămânii și, cel mai adesea, și în weekend, deși uneori mai lenevesc la somn și mănânc micul dejun la ora 10:00.

Pregătesc, de obicei, micul dejun pentru mine și Miss Tutu, fetița mea mai mică, pentru că plecăm împreună la treaba noastră, în fiecare zi. Cel mai tare ne place omleta, în diverse combinații și prezentări – uneori amestecată, ca o papară, alteori plată și pufoasă, cu bacon, verdeață, legume, brânză și lapte, cu babic sau chiar cu crutoane de pâine prăjită. Lângă omletă servesc întotdeauna niște zarzavaturi proaspete, roșii, castraveți, ardei și, uneori, o sursă de carbohidrați, cum ar fi o felie de pâine integrală, cu semințe, bine prăjită sau o tortilla. Când suntem pe fugă, pun tortilla direct peste omleta din tigaie, o împăturesc bine și avem un rulou cu omletă, pe care îl mâncăm și pe drum, dacă e nevoie.

Sunt zile în care, ca orice găină obișnuită, nu fac oua :)) – mâncăm iaurt cu cereale cât mai simple, fără zahăr, cu fructe proaspete – banană, afine sau zmeură… sau câteva feliuțe de șuncă serrano slabă sau bresaola, cu un fruct sau cu niște zarzavaturi proaspete.

Când e frig afară, micul dejun trebuie să fie cald – asta e influența locală, chinezii mănânca micul dejun zilnic, fără excepție și, întotdeauna, cald. Dacă tot veni vorba de chinezi și micul lor dejun, uite o mică paranteză despre asta:

Chinezii mănânca bine și, întotdeauna, mâncare caldă la micul dejun – un bol de paste în supă, cu adaos de legume murate, uneori chiar picante, sau un bol de porridge de orez cu garnitură de ou sau frunze verzi (spanac), clătită picantă cu ou, murături și verdeață, pâine fiartă în aburi, cu umplutură de carne sau verdeață, foarte adesea însoțită de un pahar mare de lapte de soia fierbinte, proaspăt făcut. Masa de dimineață a chinezilor e un ritual cultural pe care, după atâția ani aici, încă nu l-am deslușit în totalitate. Se mănâncă pe stradă, în autobuz, în mașină, în metrou, pe bicicletă, pe oriunde… de micul dejun al chinezilor nu te iei – e sfânt! Copiii nu pleacă de acasă cu burtica goală nici dacă-i pici cu ceară! Ar fi un dezastru național să se întâmple așa ceva! Dar tema asta trebuie să o acopăr într-o carte, una groscioară, cu poze și scheme. Chinezii Iubesc Micul Dejun!

Deci, la micul nostru dejun cald, servesc lapte cu cereale, porridge fiert cu lapte și fructe, două pâinici la aburi cu umplutură de carne sau zarzavat, porridge de orez cu ou fiert, două ouă fierte, moi, cu ‘soldaței’ de pâine prăjită, mă rog, ce-mi mai dă prin cap.

Formula ideală e să aibă carbohidrați lenți, proteine și ceva dulce, dar cel mai bine, din fructe.

Eu, personal, nu prea am mai băut lapte și nici lactate de alte feluri nu prea mai mănânc frecvent, pentru că majoritatea vin împachetate în plastic. Pentru copii cumpăr lapte în carton și iaurt în vase de sticlă, de câte ori găsesc. Altfel, mai stăm și fără iaurt :)). Aruncăm deja mult mai puțin plastic la gunoiul reciclabil și ne străduim să învățăm tot mai bine cum să ne reducem deșeurile plastice – sper să putem, într-o zi, să nu mai producem deșeuri de plastic chiar deloc!

Așa… iar am făcut paranteza… Înapoi la mic dejun – când mâncăm în weekend, facem micul dejun împreună sau îl facem fiecare, cu rândul. Eu le fac cel mai des, pentru astfel de breakfast-uri de familie, o laffa cu ou și ceva cărniță, zarzavaturi proaspete, suc proaspăt de portocale, fructe, iar copiilor le dau întotdeauna lapte și, uneori, dulceață.

Nu am mâncat mereu un mic dejun așa de sănătos și de echilibrat, ba chiar am avut ani buni în care am plecat la treburi cu stomacul gol-goluț sau, eventual, cu o cafea băută în grabă – primul lucru după ce ajungeam la muncă. Copiilor le-am dat întotdeauna, cu grijă, ceva la micul dejun, deși mărturisesc că am sărbătorit cu entuziasm pentru fiecare dintre ele momentul în care se făcuseră deja destul de mari să își mai ia și singure de mâncare – un sandwich sau un bol de cereale cu lapte. Amândouă au învățat să-și facă măcar câte o omlețică. Maxi e responsabilă cu salatele (mai ales de ton). De când mănânc eu la ore fixe, le cam dau și lor de mâncare la aceleași ore, deși ele mai au și alte ore suplimentare de gustări, după cum le lovește foamea aia mare. De câte ori mănânc, Tutu mă întreabă – ‘e ora ta de mâncare?’, iar dacă îmi oferă – ele sau altcineva – ceva și zic ‘nu e ora mea de mâncare’, deja nimeni nu mai întreabă nimic suplimentar. Nu e ora și gata!

Ăsta e micul nostru dejun – simplu și la obiect. Ce-aș mai mânca, dacă aș avea? Evident, zilnic, zacuscă …

 

Cristina Roșca, Shanghai, 21 Octombrie – după 7 seara…

3 Comments
  1. Am citit cu mare plăcere si pe nerăsuflate ceea ce ai scris si… sunt sigura ca intr-o zi ai sa scrii si tu o carte despre China , despre tradiții si obiceiuri , despre toate locurile si lucrurile pe care am avut si eu marea șansa de a le zări gratie ție ! Si îți mulțumesc !

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

 

Suntem aici, pentru tine!
Alătură-te comunității Fix la Fix, pe pagina de Facebook. Aici vei găsi inspirația și motivația de care ai nevoie, exemple în care imposibilul care a devenit posibil, prieteni care se susțin reciproc și necondiționat!

Dacă ai întrebări sau nelămuriri, adresează-le specialiștilor noștri! Scrie-ne pe adresa de mail fix@fixlafix.com

Intră în comunitatea noastră și vei primi toate noutățile la Fix!