Fixul care schimbă vieţi

Sunt Mirela Retegan şi Fixul mi-a schimbat viaţa.

Bine aţi venit în cea mai frumoasă, curată, puternică şi inimoasă Comunitate din România.

Astăzi este despre astăzi nu e doar titlul cărţii mele. Astăzi este despre 250 de mii de oameni şi un vis comun: VIAŢA SĂNĂTOASĂ. Ştiu că mâine vom fi mai mulţi, pentru că fiecare nou venit e primit cu braţele deschise. Nu judecăm, nu ne certăm, nu ne punem piedici. Avem un entuziasm incurabil, ne ajutăm, suntem sinceri unii cu alţii, ne motivăm şi, cel mai important: NU RENUNŢĂM.

Acum un an eu, MIRELA RETEGAN, am pornit la un drum nou. Fix drumul meu. Am pornit cu determinarea mea binecunoscută. Cu ambiţie şi mult curaj. Şi, cum egoistă nu am fost niciodată, am chemat alături de mine toţi oamenii din România care vor să schimbe ceva. Şi au strigat PREZENT foarte mulţi! Am pornit cu Anca, apoi a venit Maria, s-a alăturat şi Aneta, a strigat prezent şi Ionuţ şi imediat mulţi alţi curajoşi. Oameni decişi să îşi schimbe destinul, să îşi crească stima de sine. Am vrut să afle cât mai mulți că SE POATE!

Te introduc în lumea noastră. Afli cum, dacă mănânci la ore fixe, viaţa ta se va schimba pentru totdeauna. Găseşti aici povestea mea, poveștile celor care sunt fruntea grupului FIX, sfaturi de la specialişti, reţete, ponturi, sfaturi motivaţionale. Şi foarte important: FOTOGRAFII. Fotografii before and after, de la membrii grupului.

Sunt Mirela Retegan şi mă bucur că eşti aici!

Ştiu că mulţi se tem să înceapă acest program, dar aş vrea să îţi spun ceva:
dacă eu, cu orarul meu nebun, am reuşit să schimb ceva prin ordine şi multă disciplină, o să reuşeşti şi tu.

Eu sunt aici.
Toţi membrii gupului sunt aici, gata să punem umărul la reuşita ta.
Tu ai o singură datorie: să încerci.
BINE AI VENIT!

14 Comments
  1. Mirela vreau sa iti zic ca esti o femeie minunata si transmiti atata energie pozitiva de nu imi vine a crede ca exista inca asa oameni.Alaturi de oamenii minunati de pe grupul care l-ai infiintat viata mea s-a schimbat total.sunta alt om si fizic si psihic.felicitari in tot ce faci.

  2. Multumesc! Esti printre puținii care spun că se poate si fara tablete de la cine stie ce firma faimoasa.Felicitari ! Sper sa ma mobilizez și eu(mai ales că …. intru in depresie daca ma vad)

  3. Buna sunt Alexandra .. am 31 ani, 3 fetite minunate si … 80 kg. Dupa aceste 3 sarcini .. coloana mea a cedat .. am hernie de disc ce ar trebui operata de urgenza doar ca nu am reusit deoarece alaptez, cea mica are 21 luni, dar am decis sa o intarc. O buna prietena m.a adaugat la grupul vostru minunat si … as vrea sa fac parte si sa fiu parte ( marturie ) si eu. Sper sa reusesc. Cu atatea sfaturi minunate si sustineri 😘 sper sa gasesc si retete. Va pup o zi minunata va doresc

  4. Indraznesc sa incerc!Cred ca voi reusi.Unde pot sa mai pun intrebari si bineinteles sa primesc raspunsuri daca ma impiedic?

  5. Buna
    As vrea si eu sa incep acest fix..dar nu gasesc decat gustari si ca trebuie mancat la orele 7 10 12 16 19..imi puteti da un link cu regimul cu ce ai voie sa mananci cu ce nu? Multumesc..si cat este indicat sa slabim intr.o luna eu tin de o luna..adica mananc normal dar fara prajeli sucuri dulciuri paine si am dat joc 3kg .

  6. Anul trecut cand s-a infintat grupul ,m-am inscris si m-am retras ,acum regret pt. ca am vazut ca fix la fix ,a dat rezultate. Acum m-am inscris dar nu ma mai retrag ,vreau sa fiu o invingatore .Mult succes Fixutelor si mii de multumiri dm.Mirela .

  7. am doar o saptamana de cand am inceput FIX LA FIX,sunt nerabdatoare sa vad cum voi fi peste ,o luna…peste trei…a am uitat sa va spun ca pornesc de la 81kg.Urati-mi SUCCES/vom mai tine legatura.

  8. Buna ziua. Azi intii iunie a inceput sezonul estival toata lumea la mare la soare iar eu nu ma pot bucura de felul cum arat. Din intimplare azi am gasit acest grup si citind zecile de mesaje increzatoare ca da, este posibil, de a slabi sanatos….vreau si eu sa ma alatur voua celor invingatori si sa ma avint in aceasta noua experienta care vreau sa cred ca va fi benefica si pentru mine. Am nevoie de ajutorul vostru pentru a incepe acest drim cu dreptul. Si pentru ca sunt la inceput vreau un meniu sanatos pe care il aveti si care va ajuta la problema cu kg in plus. Multumesc anticitap.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

 

Suntem aici, pentru tine!
Alătură-te comunității Fix la Fix, pe pagina de Facebook. Aici vei găsi inspirația și motivația de care ai nevoie, exemple în care imposibilul care a devenit posibil, prieteni care se susțin reciproc și necondiționat!

Dacă ai întrebări sau nelămuriri, adresează-le specialiștilor noștri! Scrie-ne pe adresa de mail fix@fixlafix.com

Intră în comunitatea noastră și vei primi toate noutățile la Fix!