Puterea intenției, puterea grupului

Cu fiecare noua zi mă deschid tot mai mult pentru a putea cuprinde, rând pe rând, oamenii care vor sa ajungă la mine.

Cu aceasta intenție mi-am deschis calea spre multe experiențe frumoase de-a lungul vieții si iată-mă aici, la #FIX, într-o mulțime de oameni frumoși si determinați să schimbe ceva în viețile lor. Am convingerea că oamenii ajung la noi, chiar și virtual, ca să ne stimuleze într-un anume fel. Fiecare om cu povestea lui, fie că inspiră, fie că răscolește răni adânci, ne aduce ceva în plus, ne îmbogățește sau ne învață o lecție.

Mi-am găsit ușor și repede locul printre sutele de mii de membri ai grupului „Fix la Fix”, pentru că am vrut să-mi exersez la alt nivel disciplina pe care am cultivat-o singură, ani la rând. Am vrut să aparțin și să contribui la ceva mai mult, mai mare decât mine. M-am bucurat mult să observ de cine eram atrasă, de la bun început:
– Pe Anetta Coman n-ai cum să n-o iubești de la prima fotografie pe care o vezi. Căldura mesajelor ei răzbate la zeci de mii de kilometri, iar prezentarea colorată, artistică, cu mare grijă și atenție la detaliu, a gustărilor ei m-a cucerit definitiv. Mă inspiră pasiunea și dedicația ei pentru frumusețe și sănătate, și-i admir creativitatea cu care se prezintă la orele fixe;
– Mă unge la suflet drăgălășenia Cristinei Roșca și exuberanța cu care ne expune la cultura chinezilor și mâncatul lor la ore fixe și-i aștept cu mare curiozitate fiecare rezumat al zilei, în cutiuțe si văsuțe cu surprize culinare. O minune de fată!

Sunt tot mai multe fete minunate pe care le descopăr cu fiecare săptămână și știu sigur că mă atrage statornicia și determinarea lor. Primesc și dăruiesc. După două luni de prezență activă, m-am bucurat să observ că cineva chiar vine și înspre mine:
– M-am bucurat să descopăr pasiunea și căldura cu care vorbește despre copii a Gabrielei A. Nedelcu, care trăiește în Ontario, și am constatat împreună cât de mică e lumea: ne-am găsit două prietene comune, care locuiesc chiar aici lângă mine, în Calgary.
– M-am simțit utilă și sper că am încurajat suficient o frumoasă doamnă din Italia, când ne-a destăinuit că ne urmărește de câtăva vreme și se simte pregătită să intre în roata fixului. Sper să o vad cât mai activă aici.

Mă inspiră mult toate poveștile de succes, dar în egală măsură îmi captează atenția și acele persoane care poate au nevoie de mai multă încredere în procesul de schimbare. Toți experimentăm transformări, în orice etapă a vieții ne-am afla, fie că o facem conștient sau nu. Pentru unii poate e mai ușor să-și mențină greutatea sub control, să mănânce sănătos, în timp ce pentru alții poate fi mai ușor să facă mișcare sau să bifeze orele necesare de somn, să-și controleze gândurile și reacțiile la tot ce întâlnesc într-o zi. Poate pentru alții nu e ușor să fie prezenți la #fix, dincolo de diversitatea de culturi în care trăiesc, de provocările pe care le au de parcurs zi de zi, iar aici cred că s-au adunat mulți dintre acei oameni care chiar își asumă acest proces al transformării și care au înțeles că stă în puterea lor să schimbe realitatea în care se află. Noi, cei din grup, avem un mare avantaj față de mulți alți oameni: am înțeles că nu există o pastilă magică care să le rezolve pe toate, că e nevoie de răbdare, curaj și perseverență pentru a ajunge la rezultatele dorite. Buna intenție și puterea grupului sunt instrumente de succes, care ne pot susține responsabilitatea în acest proces al transformării, dincolo de încrederea pe care ne-o acordam nouă înșine.

Sunt entuziasmată să fiu aici, alături de voi, prieteni dragi! Sunt sigură că atunci când va fi timpul potrivit, ne vom recunoaște între sutele de mii de like-uri și inimioare și ne vom susține necondiționat! Succes în toate!

Crina Vechiu, cu bucurie!
Transformational Life Coach
Calgary, Canada

1 Comment
  1. Crina, te sarut si-ti multumesc ca ai zis un pic de mine în rândurile tale – eu locuiesc la Montréal, în Québecul francofon, nu în Ontario, dar nu asta e important. Esential e ca, fara sa stim apriorii nimic unii de altii, ne gasim suflete de suflete; sa ai puterea si sa stii sa daruiesti nu e lucru de nimic. Onestitatea pune pe deasupra cel mai frumos dar uman – prietenia. Nimic nu e hazard, e ceea ce uneste oamenii având acelasi valori, acelas crez. Pentru toate astea, multumesc la rându-mi, tuturor 🙂

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

 

Suntem aici, pentru tine!
Alătură-te comunității Fix la Fix, pe pagina de Facebook. Aici vei găsi inspirația și motivația de care ai nevoie, exemple în care imposibilul care a devenit posibil, prieteni care se susțin reciproc și necondiționat!

Dacă ai întrebări sau nelămuriri, adresează-le specialiștilor noștri! Scrie-ne pe adresa de mail fix@fixlafix.com

Intră în comunitatea noastră și vei primi toate noutățile la Fix!