
La ceas de seară, cu poftă de spaghete și dor de mare, am pregătit acest preparat, rapid și hrănitor.
Folosiți un cuțit econom special creat pentru spirale sau un spiralator de masă, tăiați pe lungime dovlecelul, în felii subțiri și apoi creați fâșiile de dimensiunea dorită.
Am folosit pentru o porție:
- 300 grame dovlecel
- 100 grame macrou din conservă (scurs de ulei)
- 50 grame ardei capia
- 20 grame ceapă verde
- 30 grame frunze de pătrunjel
- 100 grame creveți cruzi
- 20 ml sos de soia (tamari sau sos de soia light – e mai puțin sărat)
- 10 grame ulei de cocos (o lingură)
- fulgi de chilly (opțional)
În tigaia bine încinsă am adăugat uleiul de cocos și imediat – creveții. Am redus focul și am sotat creveții circa un minut, după care am adăugat ardeiul capia tăiat fâșii, ceapa verde taiată fin și macroul din conservă. După încă două minute, am adăugat fâșiile de dovlecel și sosul de soia și am lăsat cât să se pătrundă aromele (maxim un minut). Creveții gătiți timp îndelungat devin greu de mestecat (se gătesc perfect în 3-4 minute).
Pe cât se poate, nu amestecați în tigaie cu lingura sau orice altceva, riscați să zdrobiți peștele și să distrugeți fâșiile de dovlecel. Agitați tigaia ca să se amestece ingredientele. Mai antrenam astfel muschii brațelor.
La urmă am adăugat frunzele de pătrunjel proaspăt tocat.
În momentul servirii am presărat fulgii de chilly!
Valori nutriționale medii:
- 413 kcalorii
- 46 grame proteine
- 20 grame grăsimi
- 12 grame carbohidrați
- 6 grame fibre
Ca alternative, folositi piept de pui sau de curcan tăiat fâșii subțiri. Îl țineti vreo 3-4 minute în prima fază, apoi adăugați restul ingredientelor, s-ar putea să aveți nevoie de puțina bază de supă de legume, ca să nu se ardă carnea (dar nici multă, ca să se fiarbă).
Prin comparație cu pastele făinoase (integrale sau nu), care oferă un aport între 65 și 80 grame carbohidrați la 100 de grame, dovlecelul are doar 2 % carbohidrați, reprezentând astfel o alternativă de luat în considerare, mai ales în cazrul în care se urmărește scăderea în greutate.
Cu drag și bucurie!
Cristian Pășcuță
Lifestyle Coach