Tagliatelle cu ciuperci

Pastele făinoase își găsesc cu ușurință locul în cadrul unui stil de viață sănătos și echilibrat, așa cum promovează și Fix la Fix. Totul depinde de noi:  ce, cât, cum și când consumăm pastele și cu ce alegem să le combinăm.

Ideal e să alegem paste INTEGRALE, care au avantajul de a se încadra în categoria carbohidraților complecși, care nu sunt la fel de periculoși (mai ales când suntem în program de slăbire), decât pe cele simple (rafinate, prelucrate etc.) Avem nevoie de carbohidrați pentru o buna funcționare a creierului și pentru un nivel optim de energie. Ajungând la ENERGIE (și la ce am scris într-un articol anterior, că nu facem plinul mașinii înainte de a parca în garaj), ajungem la răspunsul întrebării CÂND consumăm paste. Recomandat este în prima parte a zilei, până la prânz inclusiv. Referitor la CÂTE paste ar trebui consumate la o masă, ideal ar fi să ne rezumăm la o porție de 80 de grame de paste.

Dar haideți să trecem la ideea pentru azi.

Am folosit pentru o porție:

  • 80 grame tagliatele integrale cu spanac (puteți folosi și alte tipuri de paste integrale);
  • 100 grame ciuperci champignion;
  • 6 grame usturoi (2 căței);
  • 50 gr smântână pentru gătit 15% grăsime;
  • sare de Himalaya;
  • piper alb;
  • 20 grame frunze de pătrunjel tocat;
  • Puțin ulei de cocos;
  • 10 grame bacon (pentru un plus de aromă).

Am pus pastele la fiert în apă cu sare, însă am ținut cu 2 minute mai puțin pe foc, decât scrie pe ambalaj.

În tigaia încinsă am adăugat puțin ulei de cocos și bacon, iar după jumătate de minut – usturoiul tocat mărunt și ciupercile tăiate. După un minut, timp în care s-au împretenit aromele, am adăugat puțină apă de la paste și am lăsat la foc mic, să mai fiarbă ciupercile, încă patru minute.

Când pastele au ajuns la consistența dorită, le-am adăugat peste ciuperci și am pus și smântână pentru gătit. Am mai lasat petrecerea din tigaie să continue încă două minute, după care am pus în farfurie, adăugând pătrunjelul tocat.

Recomandare: nu adăugăm frunzele de pătrunjel decât în farfurie, la servire, gătirea lui distruge vitamina C.

Valori nutriționale medii pentru o porție:  443 kcalorii, 17 gr. proteine, 13 gr. lipide, 60 gr. carbohidrați, 11 grame fibre.

Cu drag și bucurie! Nu uita ca oriunde ești, Viața e mai frumoasă atunci când zâmbești!

 

Cristian Pășcuță 

Lifestyle Coach

http://bigknutritionandfitness.blogspot.ro/

1 Comment

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

 

Suntem aici, pentru tine!
Alătură-te comunității Fix la Fix, pe pagina de Facebook. Aici vei găsi inspirația și motivația de care ai nevoie, exemple în care imposibilul care a devenit posibil, prieteni care se susțin reciproc și necondiționat!

Dacă ai întrebări sau nelămuriri, adresează-le specialiștilor noștri! Scrie-ne pe adresa de mail fix@fixlafix.com

Intră în comunitatea noastră și vei primi toate noutățile la Fix!